Și-a ales cu mare atenție personajul literar pe care ȋl admiră. S-ar întoarce mereu cu plăcere la Memoriile lui Napoleon. Ce apreciază, pe lângă calitatea de leader-strateg, este calitatea omului și profesionistului Napoleon de a cunoaște, a motiva și a inspira pe cei din jur. Această calitate de a empatiza, a inspira, de a vedea bunul din oameni...care îi sunt pacienți, echipă, prieteni...am regăsit-o pe deplin în portretul medicului intervievat astăzi.

Cu Dr. Cătălin Traian Guran, medic ATI în cadrul Spitalului de Urgență Prof. Dr. Dimitrie Gerota, mă cunosc de suficient de mult timp încât să pot să apreciez profesionistul, clădit prin extrem de multă muncă și cunoaștere, dar mai ales să iubesc omul cu sufletul său, care spune simplu și concis: “Tratează pacientul ca și cum ar fi mama sau tatăl tău!”.

De la cel mai înalt nivel politic li se cere astăzi medicilor “empatie” în această luptă de zi cu zi cu secunda de viață. Ei bine, această empatie presupune într-o societate educată un proces bidirecțional: medicul respectă societatea, dar și societatea respectă medicul. Numai așa ne putem face bine. Dacă nu va fi așa, această societate va fi pusă foarte curând în fața strigătului de disperare din ATI: “Call for help!”.

Sperăm ca atunci…când viaţa poate ne va atârna de un fir de aţă…să găsim lângă noi oameni cu pregătirea și sufletul lui Cătălin. Mi-am permis să ȋi spun așa. Ne cunoaștem de pe vremea ȋn care pe el ȋl fascina Napoleon, iar pe mine “Alice ȋn ţara minunilor”.

Ȋntrebare Informaţiabucuresti.ro: - Cum este viața Dvs. ca medic astăzi, când mai mult decât în orice altă specialitate medicală, în ATI se duc luptele finale...între viață și moarte?

Dr. Cătălin Guran: - Lucrul acesta l-am știut de la început, terapia intensivă este locul unde viața este o luptă, zi de zi, secundă de secundă uneori, ritmată câteodată obsedant de zgomotul și alarmele monitoarelor sau al celorlalte aparate din ATI, de lumina artificială și de mirosurile deseori neplăcute. E un mediu aparent ostil, dar unde o echipă formată din profesioniști găsește puterea de a ajuta pacienții să treacă peste momente când literalmente viața lor atârnă de un fir, când câteva secunde pot face diferenţa. 

- Cu siguranță nimeni la începutul carierei nu a preconizat că ne vom afla într-o criză pandemică de asemenea amploare. Cum privea tânărul rezident orizontul care i se deschidea odată cu alegerea specialității? Ce vă fascina la început de drum?

- Ca mulți dintre colegii mei, eram fascinat de anestezie – este un sentiment singular să ai la propriu viața pacientului în mâinile tale, dar mai fascinant era să văd partea de ”artă anestezică” – cum pe drept cuvânt mi-au prezentat-o unii din colegii mai mari: același pacient poate primi două sau trei feluri complet diferite de anestezie pentru aceeași operație, sau aceeași anestezie poate fi adaptată – evident respectând niște principii fundamentale – pentru două operații radical diferite. Mă visam la acel moment un fel de ”Ucenicul vrăjitor” – plin de entuziasm, dar și extrem de periculos pentru viața pacientului.

Imediat apoi, am avut șansa să lucrez în serviciul de Reanimation Medicale, apoi Reanimation Chirurgicale la Spitalul Hautepiere din Strasbourg, și am putut completa triada anestezie - terapie intensivă medicală - terapie intensivă chirurgicală, chiar cu un ”mic bonus” – mari urgențe prespitalicești în gărzi SMURD. Am văzut astfel imaginea completă a specialității noastre, cu toate aspectele extrem de complexe, în special partea de gesturi tehnice – intubația, diverse puncții, montarea de diverse catetere și alte manevre invazive specifice, dar și partea de raționament clinic medical.

- Faceți parte din colectivul Spitalului Gerota, un loc greu lovit în prima etapă a crizei de sănătate. Cum ați trăit această experiență și ce v-a mobilizat în acea perioadă de mare expunere și risc de infectare cu Sars-Cov2?

- A  fost o perioadă extrem de stranie – la  început nu ne-am dat seama ce se întâmplă cu adevărat, zeci de colegi au fost declarați pozitivi și internați, noi cei de acasă (din fericire eram cu familia când s-a decis carantinarea spitalului, dar oricui i s-ar fi putut întâmpla asta) am simțit teama celor pozitivi și o profundă frustrare pentru faptul că eram închiși în casă, fără să putem face ceva, doar urmărind cu sufletul la gură orice bucățică de informație, rugându-ne și sperând, bucurându-ne când în sfârșit am avut vești bune. Ulterior a fost momentul de entuziasm în a reface echipa, circuitele epidemice și dotarea, pentru a reîncepe activitatea – ne încurajam între noi că, pentru o vreme, după două-trei nebulizări, dezinfecţii și curățenie generală, spitalul Gerota era cel mai sigur loc de pe Pământ în materie de SARS-CoV-2. Actualmente ne desfășurăm activitatea într-un ritm mai redus față de obicei, dar ne asigurăm că testăm orice pacient și putem oferi asistență medicală la standarde înalte, în condiții de siguranță pentru pacient și pentru noi.

A  fost o perioadă extrem de stranie...

- Crizele mari aduc cu ele și șansa de a reseta sistemul și oamenii. Cum ați simțit această remodelare a sistemului, echipelor etc. în noile condiții impuse de criza de sănătate?

- Ca o provocare – presiune mare: riscul de infecție atât în spital cât și în afara sa, echipa medicală redusă, schimbarea ritmului de lucru și a fluxului de pacienți.

- Tot criza a adus cu sine un mare progres științific, pentru că medicii de peste tot din lume au fost puși într-o situație de up-date permanent. Ne puteți menționa câteva lecții pe care le-ați învățat sau aplicat în acest context al pandemiei? Poate protocoale noi, poate alte abordări, terapii etc.

-Am învățat practic de la zero, din experiența internațională, din cea a colegilor care s-au confruntat și se confruntă cu cazurile cele mai severe, din literatura de specialitate. Experiența noastră practică actuală în managementul pacienților COVID este minimă, dar încercăm să fim la curent cu toate procedurile terapeutice. Este o curbă a învățării extrem de abruptă, iar metoda încercării și a erorii pare să fie dominantă pentru moment – ce pare util azi peste o săptămână sau o lună poate fi depășit sau chiar contraindicat. Este, de asemenea, o furtună a informației în care trebuie să navigăm și din păcate cantitatea depășește calitatea informației – de multe ori vocea adevăraților profesioniști este acoperită de bruiajul de pseudoștiință, de fake news și teorii ale conspirației „adaptate” medical. Pe de altă parte este de remarcat solidaritatea medicală, modul în care medici, asociații științifice, companii din domeniul farma, alte organizații din toate țările încearcă să pună la dispoziție resurse științifice valoroase.

Criza Covid 19, „o furtună a informației”

- Cum i-ați ajutat pe pacienții Dvs. să depășească trauma psihologică? Au fost pacienți afectați de impactul crizei de sănătate, dar și bolilor de fond care nu au putut fi puse la infinit în așteptare...

-De la jumătatea lunii aprilie activitatea medicală s-a reluat progresiv și am încercat să fim alături de pacienții noștri atât la nivel profesional cât și empatic, încercând să le explicăm că ne protejăm și ȋi protejăm și pe ei în același timp. Probabil nu vom ajunge curând să tratăm același număr de pacienți ca inițial, dar încercăm că toți pacienții noștri să se simtă în siguranță, să ne știe alături de ei.

- Ați fost obișnuiți în această profesie ca mai toate întrebările noastre să primească răspunsuri raționale și logice. Suntem mai pregătiți în această nouă etapă? Cum gestionați incertitudinea vremurilor?

-Nu de puține ori, în situații la limită, asistăm la momente care pot excede logica și raționalul. În terapie intensivă gândim de obicei în termeni de sindroame – situații clinice particulare, cu noțiuni de fiziopatologie extrem de clar definite, cu criterii logice stricte. La fel, și în anestezie și în terapie intensivă dozăm medicamentele în micrograme pe kilogram, mai degrabă decât în fiole sau flacoane, și ne așteptăm să avem pentru o anume doză un anume efect. Ei bine, se poate întâmplă că anumite lucruri să decurgă altfel decât am crede noi și nu întotdeauna să găsim o explicație rațională.

De aceea, am învățat ca întotdeauna să avem un plan de siguranță, să calculăm și scenariul pesimist, să lucrăm în echipă (de altfel, una din regulile în intubația eșuată este „Call for help!” – cheamă ajutor).

Trăim zilnic sub semnul incertitudinii, dar și cu speranța sau credința că am făcut tot ce știm și putem noi mai bine pentru pacient. Iar când minunile se întâmplă, ne bucurăm și suntem recunoscători.

„Am învățat ca întotdeauna să avem un plan de siguranță”

- Am simțit cu toții și valul de solidaritate și empatie cu medici ca Dvs., care zilnic se expun riscului de infectare. Ce vă spuneți când începeți o nouă zi?

-Din păcate acele momente nesperat de frumoase au trecut, valul de entuziasm s-a spart la țărmul egoismului și astăzi ne confruntăm poate mai mult ca în trecut cu resentimente și frustrare. E trist, dar motivația trebuie să rămână aceeași – să încercăm să facem binele în jurul nostru. În ciuda invaziei de fake news și teoriilor conspirației, menirea noastră, atât profesional, dar și pe stradă și în casă, este să îi protejăm pe cei din jur, pe cei vulnerabili, pe cei dragi. Acesta este mesajul nostru către toți cei din jur.

„Menirea noastră, atât profesional, dar și pe stradă

și în casă, este să îi protejăm pe cei din jur”.

- Ați călătorit și călătoriți mult pentru a fi mereu up-datat cu ce se practică în țările lumii. V-ați gândit vreo clipă să părăsiți țara? Mulți colegi au făcut-o...de ce credeți că pleacă medicii din sistemul românesc de sănătate?

- Am avut contact din anul doi de facultate, apoi în anul doi de rezidențiat cu sisteme medicale organizate, experiența de acolo, mai ales în rezidențiat a fost decisivă pentru formarea mea ulterioară. E foarte posibil ca dacă stagiile din rezidențiat s-ar mai fi prelungit peste acele optsprezece luni cât am stat în Strasbourg să fi rămas definitiv: am găsit un sistem medical așezat, chiar dacă departe de a fi perfect, în care medicul are siguranța deciziei și judecății sale medicale dată de o educație de ani și ani, în care respectul datorat profesiei transpare zi de zi, în care societatea respectă medicul și medicul respectă societatea și comunitatea. Cred că asta motivează plecările masive din sistemul medical românesc – lipsa perspectivei unei societăți în care profesezi cu respect pentru omul din față ta și, la rândul tău, ești respectat de comunitate.

- Cât de importantă este echipa în specialitatea pe care o aveți? Care a fost cea mai frumoasă lecție a lui “împreună” pe care ați primit-o în această perioadă?

-Am simțit că, mai ales în această perioadă când toți eram vulnerabili, faptul că poți vorbi cu un coleg, te poți baza pe un sfat sau pe o idee, chiar de la distanță, eventual prin telefon, o videoconferință sau un mesaj, îți dă un plus de siguranță și de încredere. Echipa este esențială, atât fizic cât și moral. Nu poți rezista de unul singur.

- Sunt oameni pe care îi considerați “mentori”...vă amintiți vorbele unui mentor, care v-au fost utile și vă ghidează și astăzi?

Categoric sunt oameni care m-au format și pe care îi consider esențiali pentru devenirea mea umană și profesională. Una din lecțiile pe care le consider capitale a fost expusă foarte simplu și concis: „Tratează pacientul ca și cum ar fi mama sau tatăl tău!”

„Tratează pacientul ca și cum ar fi mama sau tatăl tău!”

- Pentru că suntem într-un război cu acest inamic invizibil...iar Dvs. sunteți realmente într-o luptă contracronometru...și mi-ați spus că vă întoarceți cu plăcere în timpul liber la lectură istorică, ce carte ne recomandați să citim? De ce, care ar fi pilda?

- Mi-ar plăcea să recitesc, probabil pentru a sută oară :-) ... „Memoriile” lui Napoleon, personajul istoric m-a fascinat încă din școala generală. Nu îmi dau nici acum seama cum de m-a atras atât de tare: cartea pare aridă, impersonală, e scrisă la persoană a treia - "Împăratul a ordonat", "Primul Consul a scris ", "Napoleon a spus", e foarte detaliată̆ cu privire la bă̆tă̆lii, marș̦uri, armate, fără virtuți stilistice deosebite. Pe lângă simțul de observație strategică ce transpare, o altă calitate a omului și până la urmă a profesionistului Napoleon este știința de a motiva și a inspira pe cei din jur, ceea ce numim azi leadership, și, de asemenea capacitatea de cunoaștere a oamenilor -  i-a caracterizat pe fiecare din generalii săi cu bune și cu rele, dar fără ranchiună̆.

Se spune, poate pe undeva ușor exagerat, că trăim un război cu un inamic nevăzut – dar dacă este măcar pe jumătate adevărat, atunci trebuie să ne păstrăm mintea limpede, să îi mobilizăm și să îi capacităm pe cei din jur, să găsim puterea de a supraviețui – fizic și moral. Acesta ar fi războiul de câștigat.