În cadrul unei acțiuni organizate la nivel național, coordonată de Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (DAESP) din cadrul I.G.P.R., în perioada 27 iulie–8 septembrie, polițiștii au găsit peste 11.800 de tone de îngrășăminte ce conțin azotat de amoniu, depozitate în condiții necorespunzătoare.

“Obiectivele acțiunii au fost creșterea siguranței cetățeanului, prin activități de prevenire, identificare și combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și utilizarea produselor de protecție a plantelor și a precursorilor de explozivi”, informează IGPR.

În acest sens, au fost verificate modul de efectuare a operaţiunilor cu produse de protecţie a plantelor ce conțin fosfură de aluminiu sau îngrășăminte ce conțin azotat de amoniu, precum și condiţiile de păstrare, depozitare, transport și utilizare, de către agenţii economici.

În cadrul acţiunii, polițiștii au constatat 121 de infracțiuni, cea mai mare parte privind protecţia mediului, 80 de infracţiuni, 19 infracțiuni referitoare la traficul de produse, sau substanțe toxice și 22 de infracțiuni la alte acte normative.

Au fost descoperite 11.894.266 de kg. de îngrășăminte ce conțin azotat de amoniu, depozitate în condiții necorespunzătoare, care ar putea pune în pericol mediul și sănătatea populației, față de care au fost dispuse măsuri legale pentru depozitarea acestora în spații adecvate.

Tot în cadrul acestei acțiunii, au mai fost eliminate din circuitul ilegal 8.457 de litri și 6.684 de kg. de deșeuri periculoase.

Pentru alte nereguli constatate, au fost aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 82.600 de lei.

Conform precizărilor făcute de reprezentanții Poliției Române, azotatul de amoniu se descompune la încălzire, la temperaturi de aproximativ 150-170 grade Celsius, în apă și oxid de azot, iar la temperaturi de peste 200 grade Celsius, în special dacă este contaminat cu substanțe organice, reacția de descompunere devine explozivă.

Conform prevederilor Legii, din cauza proprietăților explozive (în anumite condiții), azotatul de amoniu este clasificat ca și precursor de exploziv, pentru care există obligația raportării furturilor, pierderilor sau disparițiilor semnificative.