Țările care nu vor respecta normele statului de drept și nu vor demonstra că fac eforturi pentru combaterea eficientă a corupției ar putea să nu primească de la UE fonduri pentru relansare, avertizează vicepreședintele Comisiei Europene, Vera Jourova. Printre țările vizate de acest avertisment se află și România.

Cum se vor împărți banii din Fondul de relansare economică a statelor membre UE, estimat la aproape 750 de miliarde de euro și ce condiții vor fi impuse, sunt problemele care dau dureri de cap la Bruxelles.

Potrivit Reuters, vicepreședintele Comisiei Europene Vera Jourova, a declarat apăsat că "Statul de drept trebuie să fie o condiţie pentru distribuirea fondurilor UE".

"Nu aş vrea să văd blocarea alocării fondurilor, dar trebuie să avem în sistemul nostru juridic unele garanţii că, în cazul în care lucrurile într-adevăr nu merg bine într-un stat membru, atunci banii contribuabililor nu pot fi plătiţi", avertizează vicepreședintele Comisiei Europene, referindu-se la corupția din unele țări din blocul estic, printre care și România.

Discuțiile ar putea fi cumva finalizate la următorul summit al statelor membre UE, ce va avea loc la Bruxelles în perioada 17-18 iulie, în contextul mai amplu, al discuțiilor și negocierilor referitoare la bugetul comunitar pentru perioada 2021-2027.