Licitația unei Colecții de Avangardă, organizată de Artmark peste câteva zile, anunţă multe surprize. 

Părintele sculpturii moderne Constantin Brâncuși este surprins în fotografie - de prietenul său, artistul avangardist Man Ray - alături de companioana sa de nădejde, câinele siberian Polaire (o figură cunoscută, alături de Brâncuși, în boema paiziană, căci sculptorul mergea regulat, împreună cu câinele său, la teatru, având loja proprie).

Fotografia de colecţie are, în licitație, un preț de pornire de 5.000 de euro. Brâncuși îl cunoaște în 1921 pe celebrul Man Ray, care îi va deveni profesor de fotografie - îi dă primele sfaturi, îi recomandă ce aparatură să achiziționeze, mai mult, îl ajută să-și facă o cameră obscură într-un colț al atelierului.

Pentru Brâncuși, fotografia a reprezentat un mijloc de a-și face cunoscută opera, dar şi să și-o documenteze, inclusiv etapele procesului său de elaborare a sculpturilor. Fotografiile unicat realizate de Brâncuși operelor sale ori interiorului atelierului său se vând astăzi în licitații la New York, Londra sau Paris la sume de peste 100.000 de euro. O fotografie care sugerează forța și dibăcia sculptorului român este „Mâna şi ciocanul”, realizată de Wayne Miller, prezentă în licitația din 27 octombrie, are un preț de pornire de doar 500 de euro.

Renumitul reprezentant al avangardei istorice românești,Victor Brauner, unul dintre actorii principali ai mișcării suprarealiste și al prefacerilor survenite în arta secolului XX, reunește muzica și pictura pe un picto-obiect de colecție.

La doar 19 ani,în culmea creativității, Victor Brauner îmbogățește cu imagini o mandolină pe care o face cadou fratelui mai mic Harry, unul dintre cei mai cunoscuți folcloriști români, (cel care a descoperit-o pe Maria Tănase). Mandolina este decorată cu o pictură bogată în simboluri, în stil cubist pe întreaga suprafață și expresionist pe laterale, unde apar Salomeea, sabia, capul Sfântului Ioan și, probabil, un autoportret al lui Victor Brauner. Instrumentul muzical conține elemente ce se vor regăsi mai târziu în prima expoziție personală a artistului din 1924, de la Ateneu, dar și în pictopoezie, artă inventată de Brauner și Voronca în revista 75HP.

Picto-obiectul realizat în 1922, pentru fratele său Harry, ambii find pasionați de muzică (în 1924 Victor Brauner introduce și noțiunea de picto-fonie), rămas vreme îndelungată în colecția familiei și conservată cu grijă, ajunge ulterior în colecția unuia dintre promotorii lui Brauner, Alexandre Iolas, colecționar și galerist de origine greacă, ulterior, în colecția Sammy Kinge, ultimul galerist parizian al lui Brauner. Potrivit Artmark, opera a fost public expusă pentru prima dată abia în 1993, într-o expoziție dedicată obiectului avangardist, organizată la centrul internațional de artă contemporană Domaine de Kerguehennec.

Rarisima operă iese la vânzare prin licitație, având prețul de pornire de 15.000 de euro, în cadrul părți a doua a Licitaţiei unei Colecţii de Avangardă, săptămâna viitoare, marți, 27 octombrie, dar până atunci poate fi vizionată la Palatul Cesianu-Racoviţă, unde este expusă într-un cilindru de sticlă, al cărui platou se rotește, oferind spectacolul panoramării simbolurilor inscripționate pe fețele gingașului instrument muzical.

Tot Victor Brauner semnează și „Sirena”, lucrare de maturitate artistică, care provine din colecția Sigmund Perlmann, industriaș evreu în perioada interbelică. Opera are un preț de pornire de 25.000 de euro și surprinde universul experiențelor rodnice, realizate în numele artei de către Victor Brauner.

O altă apariție inedită în Licitația unei Colecții de Avangardă este jocul de şah Star Wars, care poartă ștampila oficială a studioului american de producție Lucas Film Itd., divizie a companiei Walt Disney. Iubitorii celebrului film știu cum se termină bătălia epică din Războiul Stelelor, însă dacă nu își doresc să lase soarta războiului în seama filmului, ci preferă să se desfășoare în funcție de talentele analitice și strategice, pot să mute războiul pe tabla de șah, alături de personajele Darth Vader, Obi Wan Kenobi, Luke Skywalker, Prințesa Leia, Han Solo, Yoda și mulți alții. Impresionanta piesă are un preț de pornire de doar 50 de euro.

Alături de acestea, alte156 de piese de pictură, grafică, litografie sau obiect, imagini iconice ale fenomenului avangardist, întregesc colecția scoasă la licitație.