Canada a extins până pe 31 august valabilitatea măsurilor de interzicere a intrării pe teritoriul statului dintr-o ţară străină alta decât Statele Unite.

În plus, premierul Justin Trudeau a anunţat că începând de vineri dimineaţa este posibilă descărcarea aplicaţiei mobile de urmărire a contactelor cu scopul de a ţine sub control răspândirea pandemiei.

Descărcarea acestei aplicaţii gratuite, dezvoltată în parteneriat cu companiile canadiene Shopify şi BlackBerry este voluntară. Această tehnologie numită "Alerta Covid" este disponibilă pe întreg teritoriul Canadei, dar în prezent este conectată doar la sistemul de sănătate din Ontario. "Celelalte provincii vor urma în curând", a precizat premierul canadian.

Aplicaţia va avertiza utilizatorii care au fost în contact cu cineva care a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus.

"Aplicaţia nu colectează nume, adrese, geo-localizări sau informaţiile personale", a mai spus Trudeau.