Una dintre clădirile emblematice ale Ploieștiului, cunoscută de localnici drept „Casa Căsătoriilor”, clădirea cu arhitectură Neoromânească a jucat un rol important de-a lungul timpului în istoria urbei, fiind printre altele reședință privată a nu mai puțin de trei primari. Construcţia este scoasă la vânzare pentru suma de 985.000 de euro. 

Clădirea a fost construită în jurul anilor 1850, sub coordonarea lui Toma Socolescu, arhitectul șef al orașului, și a primarului vremii, Radu Stanian. Radu Stanian este de altfel și primul proprietar al acesteia.

Fost avocat de succes, om politic de orientare liberală, parlamentar în mai multe mandate și primar ales al Ploieștiului pentru trei mandate, între 1883 și 1896, ultimul dintre ele nefinalizat din cauza bolii, Radu Stanian a fost unul dintre cei mai îndrăgiți edili, fiind pentru multă vreme singurul căruia i s-a ridicat o statuie - în anul 1902, pe Bulevardul Castanilor.

Potrivit sothebysrealthy.ro, Radu R. Stanian, fiul său, deputat și primar al Ploieștiului (1907-1911), s-a născut și a copilărit în casa de la Bulevard, păstrând-o în familie după moartea tatălui său.

După Primul Război Mondial, casa este cumpărată de N. Constantinescu Bordeni, și el viitor primar al Ploieștiului, responsabil de forma actuală a arhitecturii.

Proiectul de refacere a fost încredințat arhitectului N.Z. Șmina, ucenic al arhitecților Ion Mincu și Toma Socolescu.

Clădirea se încadrează în tipologia reședințelor burgheze înstărite, urmând stilul locuințelor urbane franceze de tip „hôtel particulier”.

Imobilul se află așezat pe o parcelă delimitată de trei străzi și este compus din demisol, parter înălțat, pod și foișor.

Fosta sufragerie, lambrisată cu lemn sculptat, este amplasată la dreapta intrării în parter, continuându-se cu zona gospodărească și cu o mică seră semicirculară, delimitată la exterior de o colonadă și arcaturi trilobate de zidărie.

Podul cu cornișa supraînălțată a fost cu siguranță creat în vederea mansardării locuinței, extindere care nu s-a mai realizat, dar care poate fi realizată în prezent.

Turnul-foișor se inspiră din cele proiectate de T.T. Socolescu și a fost ridicat în aceeași perioadă, pentru a adăposti scara principală, realizată din lemn strunjit, care duce de la parter la mezaninul mansardat și la terasa de deasupra serei în sfert de cerc, până în foișor.

Fațada este bogată în decorații ce poartă amprenta stilului marilor arhitecți români, promotori ai stilului Neoromânesc.

Arhitectul N.Z. Șmina a preluat, de pildă, de la maestrul său Ion Mincu, ancadramentele în acoladă deasupra golului ferestrei și cartușele în axul acestuia.

Arhitectura edificiului, un omagiu adus lui Ion Mincu

Decorațiile ancadramentelor seamănă foarte bine cu cele de la casa arhitectului și profesorului Ion Mincu din str. Pictor Verona din București și reprezintă un omagiu adus mentorului și celui căruia i-a fost ucenic și colaborator.

Deși conține un amalgam de decorații, vila urbană rezultată este armonios închegată și constituie o prezență emblematică în arhitectura bulevardului.

Interioarele au și ele o decoraţie bogată cu lambriuri de lemn masiv, cu uși asortate cu lambriurile și nișe semicirculare cu calote semisferice în care probabil erau dispuse obiecte de artă.

Ușile interioare sunt elegant subîmpărțite de baghete care au geam cristal bizotat. Deasupra lambriului există un tapet care imită tapetul de piele de Cordoba. Nu este clar dacă acesta a fost schimbat din unul original într-o replică de hârtie sau a fost realizat în perioada cât a funcționat aici Casa de Căsătorii.

Clădirea a fost naționalizată în anii ’50 și a funcționat între 1955-2008 drept Casă a Căsătoriilor.