Castelul Corvinilor poate fi vizitat în 3D
acum 4 luni 1 nov. 2020
Cultură
În pandemie sunt recomandate călătoriile 3D, vizitele şi audiţiile virtuale.
Între cele mai frumoase locuri din ţară, o vizită la Castelul Corvinilor din fotoliu este fascinantă. Acum, Castelul Corvinilor, al celui mai strălucit rege al Ungariei, Matia Corvin, poate fi vizitat în 3D.
Prima fortificaţie de piatră de la Hunedoara a fost datată de majoritatea cercetătorilor în secolul XIV (Gheorghe Anghel), deşi există specialişti care atribuie castrul regal primei jumătăţi a secolului XV (Elemér Mályusz, Adrian Andrei Rusu, Radu Lupescu).
Această primă fortificaţie avea o formă elipsoidală, cu capetele de nord şi sud ascuţite, marcate de piatra de talie. Zidurile, cu grosimi de până la 2 metri, au fost construite din blocuri de calcar dolomitic şi piatră de râu, direct pe stânca nativă.
Considerat de specialiști drept cel mai bine conservat monument medieval din sud-estul Europei, Castelul Huniazilor este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România.
Monumentul are un farmec aparte datorat stilurilor de construcţie diverse, a prezenţei unor inovaţii în plan militar şi civil, precum şi vieţii tumultoase de curte care l-a animat vreme de peste 400 de ani.
Actorul Ion Dichiseanu, internat în stare gravă la [...]Actorul Ion Dichiseanu, internat în stare gravă la Spitalul de Urgență Floreasca
Actorul Ion Dichiseanu a fost internat, sâmbătă, la Spitalul Clinic de Urgență [...]
acum 2 luni 19 dec. 2020
Premiile Academiei Europene de Film: colectiv, desemnat cel [...]Premiile Academiei Europene de Film: colectiv, desemnat cel mai bun film documentar
Urmează cea mai mare provocare: "colectiv" va candida la Premiile Oscar 2021, [...]
acum 2 luni 13 dec. 2020
Scrisioare deschisă a artiștilor pentru Guvern! Ce [...]Scrisioare deschisă a artiștilor pentru Guvern! Ce solicită Tuor Chirilă, Smiley sau [...]
Numele grele din muzica autohtonă s-au reunit într-o singură voce pentru a cere [...]
acum 3 luni 23 nov. 2020
Pierdere uriașă pentru lumea artisticăPierdere uriașă pentru lumea artistică
Actriţa Draga Olteanu Matei s-a stins din viață la 87 de ani. Născută la [...]
acum 3 luni 18 nov. 2020
Actorul Vladimir Găitan a murit la vârsta de 73 de aniActorul Vladimir Găitan a murit la vârsta de 73 de ani
„Vladimir Găitan a trecut dincolo şi a lăsat teatrul şi filmul românesc, [...]
acum 3 luni 10 nov. 2020
Artişti, arhitecţi, urbanişti şi curatori, invitaţi să [...]Artişti, arhitecţi, urbanişti şi curatori, invitaţi să propună proiecte care să [...]
Muzeul Municipiului București deschide apelul de proiecte culturale pentru perioada [...]
acum 3 luni 10 nov. 2020