692 de noi cazuri de infectări cu COVID-19 din 7.331 de testări! Luni, 14 septembrie, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, dar și a începrii unui nou an școlar, România anunță cel mai mic prag de îmbolnăviri din ultimele 55 de zile.

Mai exact de luni, 20 iulie încoace, când am avut 681 de noi infectări.

De remarcat că zilele de luni au adus în mod constant cele mai mici cifre, întrucât cea mai mare parte a laboratoarele de testări nu lucrează duminica.

Ca atare, luni, 27 iulie, am avut 1.104 noi cazuri, luni, 3 august, 823 de noi cazuri, iar o săptămână mai târziu am înregistrat 779 de noi cazuri. Pe 17 august am raportat 733 de noi cazuri, pe 24 august – 825, iar pe 31 august – 755 de noi infectări cu COVID-19.

Acum o săptămână, pe 7 septembrie, am raportat 883 de noi cazuri, din 7.247 de testări efectuate.

Una peste alta, până azi la prânz avem 104.187 de cazuri de persoane infectate cu noul tip de coronavirus, dintre care 43.244 sunt persoane deja vindecate.

Numărul de decese a scăzut și el azi în comparație cu ziua anterioară, de la 36 la 22, câte s-au înregistrat în ultimele 24 de ore.

Dintre aceștia, 14 erau bărbați, iar totalul pierderilor omenești se duce la 4.185 de persoane. 21 dintre cele 22 de persoane decedate aveau comorbidități.

Celor 4.185 de decedați din țară li se adaugă alți 126 de români din diaspora care și-au pierdut viața. 

Situația din secțiile de terapie intensivă continua să se detensioneze, numărul pacienților internați scăzând de la cei 465, consemnați duminică, la 456 de persoane prezente azi la ATI.

În prezent, 7.134 de români sunt la ora actuală internați în diverse spitale din țară, o cifră ușor în creștere față de cea din ziua anterioară, când erau 7.052, în timp ce peste 52.000 de persoane se află în continuare în izolare și carantină la propriul domiciliu sau în spații special amenajate. 

Grupul de Comunicare Strategică mai anunță că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.088.975 de teste. Dintre acestea 7.331 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.854 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 2.477 la cerere, adică circa 33% din total, procent care se menține ridicat din august încoace, din totalul testărilor.