Cercel: După a doua doză de vaccin, la șapte zile, putem fluiera liniștiți, că nu mai suntem la risc
acum o lună 17 ian. 2021
Top știri
Medicul Adrian Streinu Cercel a declarat că medicii care au fost testați după ce și-au administrat prima doză de vaccin deja au dezvoltat anticorpi împotriva COVID-19.
„Am făcut niște teste la cei care s-au vaccinat în prima tură, chiar înainte de a doua administrare aveau anticorpi protectori.
E de așteptat ca a doua doză să consolideze răspunsul la virus. După a doua doză, la șapte zile, putem fluiera liniștiți că nu mai suntem la risc de a dezvolta infecții severe”, a declarat Streinu Cercel.
Senatorul PSD a precizat că masca de protecție trebui purtată și după vaccinare și consideră că
„Masca va fi obligatorie categoric până în 2022. Vaccinul ne protejează pe dinăuntru, nu la nivelul mucoaselor. Dacă dăm masca jos, e posibil să luăm virusul și să îl dăm celor care nu sunt imunizați.
Măsurile de precauție de până acum trebuie menținute și chiar întărite, pentru ca imunizarea prin vaccinare și măsurile de protecție să ducă la reducerea foarte rapidă a circulației virusului”, a afirmat Adrian Streinu Cercel.
STS: Peste 200.000 de persoane s-au programat deja la [...]STS: Peste 200.000 de persoane s-au programat deja la vaccinare în etapa a II-a
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a informat că peste 200.000 de persoane s-au [...]
acum o lună 17 ian. 2021
Ministrul Muncii: Am cerut reluarea verificărilor [...]Ministrul Muncii: Am cerut reluarea verificărilor anchetelor sociale ale primăriilor
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a cerut inspectorilor să controleze modul în care [...]
acum o lună 17 ian. 2021
Primăria Sectorului 5 va desființa mai multe garaje, [...]Primăria Sectorului 5 va desființa mai multe garaje, pentru a putea construi noi locuri [...]
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a anunțat că aproximativ 20 de garaje [...]
acum o lună 17 ian. 2021
Traian Băsescu, vaccinat împotriva COVID-19Traian Băsescu, vaccinat împotriva COVID-19
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, s-a vaccinat la Spitalul Militar [...]
acum o lună 17 ian. 2021
Bilanț COVID-19 | România, tot mai aproape de 700.000 de [...]Bilanț COVID-19 | România, tot mai aproape de 700.000 de cazuri de infectare
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.156 de cazuri noi de infectare [...]
acum o lună 17 ian. 2021
Cercel: După a doua doză de vaccin, la șapte zile, putem [...]Cercel: După a doua doză de vaccin, la șapte zile, putem fluiera liniștiți, că nu [...]
Medicul Adrian Streinu Cercel a declarat că medicii care au fost testați după ce și-au [...]
acum o lună 17 ian. 2021