Astăzi este Ziua Spaniei, una dintre țările cu legături dintre cele mai strânse cu România.

Publicația oficială a guvernului spaniol, BOE, clasifică această zi specială drept “evenimentul istoric în care Spania începe o perioadă de proiecție lingvistică și culturală dincolo de frontierele europene”. Acest lucru se datorează faptului că, pe 12 octombrie 1492, Christopher Columb a sosit pe Insula Guarani în Bahamas după o lungă expediție, descoperind deci, America.

Nici Columb, nici oamenii lui nu știau că acesta era primul pas al unui eveniment istoric care avea să schimbe pentru totdeauna viziunea noastră asupra lumii. A fost pentru prima dată când Europa a avut contact cu America, iar modul de viață al oamenilor de pe ambele maluri ale Atlanticului avea să se schimbe complet. Colonizarea Americii de către continentul european a început din acel moment și Día de la Hispanidad este modul în care a fost comemorată până în ziua de azi.

S-a sărbătorit prima dată pe 12 octombrie 1935, în Madrid. Cu toate acestea, nu a fost făcută oficială decât câțiva ani mai târziu, în 1958, când Spania se afla sub conducerea dictatorului Francisco Franco.

Prima putere europeană și mondială

Secolele XVI şi XVII reprezintă apogeul Imperiului spaniol care, sub conducerea Casei de Habsburg, devine prima putere europeană şi mondială. În perioada 1701-1714, războiul de succesiune la tronul Spaniei marchează finalul dinastiei de Austria şi venirea Bourbonilor, iar în 1873 se instaurează Prima Republică, care durează până în 1875, când este restaurată monarhia, iar Alfonso al XIII-le este proclamat rege al Spaniei. De-a lungul secolului al XIX-lea, Spania a pierdut treptat coloniile sale din America în urma unor mişcări de independenţă, culminând cu Războiul Spaniol-American, în 1898.

În anul 1931, este instaurată a II-a Republică, iar în 18 iulie 1936, are loc o rebeliune militară şi începutul războiului civil închieat trei ani mai târziu.

În 1 octombrie 1936, generalul Francisco Franco Bahamonte îşi asumă conducerea statului şi a armatei, acesta fiind începutul unei dictaturi care a durat aproape 40 de ani.

În anul 1975, odată cu moartea lui Franco, este reinstaurată monarhia şi pe tronul Spaniei urcă regele Juan Carlos I de Bourbon.

În 1982, Spania este admisă în NATO, iar în 1986 aderă la UE.

Ziua de 12 octombrie a rămas în istoria ţării ca un moment de reper în evoluţia naţiunii.

Relaţii bilaterale România – Spania

Relaţiile diplomatice între România şi Spania au fost stabilite la 23 iunie 1881.

La 4 aprilie 1946, Guvernul român a rupt relaţiile diplomatice cu guvernul generalului Franco, iar la 22 mai 1946, guvernul român a recunoscut guvernul Spaniei în exil.

Pe 5 ianuarie 1967, a fost semnat, la Paris, Acordul privind înfiinţarea de reprezentanţe consulare şi comerciale în cele două capitale, conduse de miniştri plenipotenţiari, iar la 21 ianuarie 1977, s-au restabilit relaţiile diplomatice la nivel de ambasadă şi s-au acreditat ambasadori rezidenţi în capitalele celor două ţări.

Românii care trăiesc în Spania reprezintă cea mai numeroasă comunitate de străini de pe teritoriul spaniol, fiind urmată de cele marocană şi britanică. Comunităţile autonome cu cei mai mulţi români înregistraţi sunt Madrid, Comunitatea Valenciană, Andalucia, Catalonia, Castilla-La Mancha.

Profil de țară:

  • Capitala şi principalele oraşe: Madrid (capitala), Barcelona, Valencia, Sevilla, Malaga, Zaragoza
  • Suprafaţă: 594.782 km²
  • Diviziuni teritoriale: 17 comunităţi autonome, 2 oraşe autonome (Ceuta şi Mellila), 50 de provincii, 3 posesiuni spaniole (Islas Chafarinas, Penon de Alhucemas, Penon Velez de la Gomera) pe coasta Marocului
  • Populaţia: 46,6 milioane de locuitori (2013)
  • Limba oficială: spaniola.
  • Alte limbi oficiale: catalana (în Catalonia), galiciana (în Galicia), basca (în Ţara Bascilor), aranés (o variantă a occitanei) în Catalonia.
  • Religie: romano-catolici – 94%, protestanţi şi alte religii – 6%.
  • Spania este a doua cea mai populară țară din punct de vedere turistic din lume, după Franța, cu circa 60 de milioane de vizitatori pe an.