Guvernul urmează să discute în ședința de astăzi un proiect de act normativ prin care universitățile care țin cursuri online vor putea deconta tablete. Banii vor fi obținuți din fonduri europene, în limita a 50 de milioane de euro.

Tot în ședința de astăzi ar urma să intre în dezbatere un alt proiect de act normativ, care a fost discutat deja în primă lectură, proiect referitor la înființarea unui program pilot de after-school, pentru elevii aflați în risc de părăsire timpurie a școlii, în special pentru elevii care aparțin grupurilor vulnerabile, cu accent pe copiii romi, cei din mediul rural, elevii cu dizabilități sau cei din comunitățile dezavantajate economic.

Conform proiectului ”Școală după școală”, bugetul alocat acestui program național pilot  se încadrează în limita a 30 milioane euro și este alocat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020.

Potrivit proiectului, criteriile de eligibilitate pentru elevii aflați în risc de părăsire timpurie a școlii, până în clasa a IV-a inclusiv, se vor stabili prin Ordin al Ministerului Educației și Cercetării, în termen de maxim 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Astfel, aproximativ 300.000 de elevi vor beneficia de tichete educaționale de 200 lei pe lună pentru a participa la programe de ”Școală după școală”, pentru a fi stimulați să învețe și pentru a se diminua abandonul școlar.