Berbec –Folosește-te de ziua de astăzi pentru a-ți îmbunătății relațiile cu colegii și rutinele de fiecare zi, pentru a începe o dietă sau pentru a-ți lua un animal de companie. Drumul nu va fi întotdeauna lin, dar în sufletul tău știi că ești unul dintre cei norocoși.       

Taur –Câteva schimbări neașteptate în viața ta sentimenală cu care s-ar putea să nu te descurci prea bine. A fi încăpățânat în această situație nu are sens. Fă-ți puțin timp pentru a reflecta asupra a ceea ce ai obținut din aceasta și a beneficiilor pe care le-ai avut. 

Gemeni  -Dacă se întâmplă să lucrezi în mass-media sau publicitate, ziua de azi ar trebui să semnaleze și evoluții interesante în acest domeniu. Pasiunea și chimia dintre tine și cineva nou sunt de necontestat. Folosește-ți capacitatea sporită de a te comunica și fizic.

Rac –Ziua de azi aduce energie și combustibil pentru realizarea obiectivele profesionale, pe care le-ai tot amânat. Deși, nu îți este greu să îți arăți emoțiile în spatele ușilor închise, acum ești mult mai mult în formă, ca să spun așa, spre supriza celei/celui vizate/vizat.  

Leu  -Dacă în ultimul timp te-ai pierdut într-un vârtej emoțional, nu îți fă griji. Totul este pe cale să se schimbe. Privește jumătatea plină a paharului, poate fi unul din punctele tale forte acum și este plăcut să ai o perspectivă mai optimistă legată de viață și de sentimente. 

Fecioară –Astăzi te vei evidenția mai ales nevoia de confidențialitate și te-ar putea determina să iei legătura cu un terapeut, un specialist în sănătate sau cu un centru de reabilitare. Profită de acest șuvoi de sentimente pentru a realiza cât de mult înseamnă cineva pentru tine.       

Balanță –Parteneriatul, colaborarea și cuplul sunt priorități majore în acest moment, precum și un accent pe viața domestică și pe familie. ai putea fi invitat la un eveniment sau la o adunare care promite să fie deosebit de plăcută.

Scorpion  - Astăzi se deschide o ușă către noi proiecte și obiective profesionale, dacă nu mai ai un loc de muncă mai mult ca sigur vei găsi unul sau pornești o mică afacere. S-ar putea să simțiți nevoia să divulgi controlat unul dintre secretele atent păstrate ale vieții tale.    

Săgetător -Te-ai putea concentra brusc pe mental astăzi, fie că este vorba despre medici, academicieni, autoeducare sau practici spirituale. Dacă lucrezi în media sau editare, acum este un moment excelent pentru a lucra în forță.    

Capricorn –Primești o mulțime de informații astăzi. Acest lucru poate declanșa o creștere la locul de muncă sau sosirea unui control inopinat. Dacă o relație și-a îndeplinit scopul, ar putea sugera o separare a drumurilor. Ziua va declanșa, într-un fel sau altul aceste procese.    

Vărsător –Este posibil să îți asumi propria senzualitate și să accepți o relație! Dacă vrei să îți dezvălui nevoile emoționale, intime sau sexuale, aceasta ar fi o perioadă favorabilă. Acest lucru este valabil și pentru cei singuri, care ar putea găsi și ei, pe cineva.

Pești - Ziua îți poate sugera să faci un pas înapoi, să te odihnești și să te relaxezi. A-ți face partenerul să se simtă iubit, adorat și confortabil este pe lista de priorități. Creativitatea ta se extinde, oferindu-ți o mulțime de opțiuni atunci când vine vorba despre romantism.