Autoritățile elene au anunțat un nou protocol pentru turiștii care intră în Grecia începând cu data de 1 iulie 2020.

Aceștia trebuie să completeze online formularul PLF (Passenger Locator Form) și să prezinte codul QR generat, printat sau pe smartphone, la intrarea în țară. Toți turiștii sunt obligați să completeze formularul cu cel puțin 48 de ore înainte de a intra pe teritoriul Greciei.

Trebuie furnizate informații detaliate în ceea ce privește țara din care provin, eventualele țări tranzitate până a ajunge la granița Greciei și adresa unde vor sta în Grecia (inclusiv locații multiple, dacă este cazul).

La intrarea în Grecia, polițiștii de frontieră vor verifica pașaportul și codul QR unic generat în urma completării formularului PLF. În funcție de QR, turiștii vor fi direcționați către o zonă de verificare suplimentară sau vor putea merge mai departe fără alte formalități. Turiștii pentru care se decide testarea pentru COVID-19 trebuie să stea 24 de ore în autoizolare la destinația din Grecia trecută în formularul PLF, până la sosirea rezultatelor testelor.