Ministrul afacerilor externe a susținut o intervenție ieri, 21 septembrie, la Reuniunea de nivel înalt a Adunării Generale a ONU pentru marcarea celei de-a 75-a aniversări a Organizației Națiunilor Unite.

Domnule Președinte al Adunării Generale,

Excelențele voastre,

Doamnelor și domnilor,

Omenirea se confruntă în prezent cu o gamă largă de provocări, de la conflicte extinse, sărăcie extremă, schimbări climatice, încălcări ale drepturilor omului, până la situația fără precedent generată de pandemia de COVID-19. Una dintre principalele lecții învățate în ultimele luni, care au fost foarte intense și complexe pentru diplomațiile din întreaga lume, a fost nevoia crucială a cooperării multilaterale eficiente și inovatoare. Am învățat, de asemenea, că ordinea internațională bazată pe reguli – având în centru ONU - trebuie menținută și consolidată, pentru abordarea eficientă a acestor provocări. România va acționa neobosit în sprijinul acestor două obiective.

La celebrarea celei de-a 75-a aniversări a Organizației Națiunilor Unite, spiritul de unitate, solidaritate și cooperare rămâne crucial pentru atingerea obiectivelor Organizației.

Ne confruntăm cu un moment în care trebuie să inovăm și să reformăm, pentru „viitorul pe care îl dorim și pentru Organizația Națiunilor Unite pe care o dorim”. Trebuie să depunem toate eforturile pentru a ne asigura că sistemul ONU este eficace, eficient și adecvat scopului pentru care a fost creat. Puteți conta pe România pentru a face acest lucru!

Trebuie să facem tot posibilul pentru a menține și promova pacea și securitatea, pentru a promova, proteja și îndeplini drepturile omului și pentru a accelera progresul în implementarea Agendei 2030, „fără a lăsa pe nimeni în urmă”.

În plus, trebuie să depunem toate eforturile pentru o redresare economică cât mai dinamică și mai verde, în conformitate cu obiectivele de dezvoltare durabilă și cu Acordul de la Paris.

În același timp, avem nevoie de un angajament politic universal pentru securitatea digitală; trebuie să ne asigurăm că tehnologiile digitale păstrează omul ca punct de referință și că valorile noastre universale sunt menținute atât în mediul online, cât și offline.

Vom continua să lucrăm pentru susținerea valorilor noastre comune - drepturile fundamentale și principiile democratice - pe care le promovăm constant și persistent și în actuala poziție a României de Președinție a Comunității Democrațiilor. Declarația de la București, adoptată la cea de-a 20-a aniversare a Comunității Democrațiilor, găzduită de România la 26 iunie anul acesta, demonstrează că este responsabilitatea noastră comună să oferim un exemplu și să acționăm decisiv pentru păstrarea valorilor democratice, ce reprezintă baza pe care societățile noastre pot prospera.

Excelențele voastre,

Cea de-a 75-a aniversare a Organizației Națiunilor Unite coincide cu celebrarea, de către România, a 65 de ani de la aderarea la ONU. Este o oportunitate de a ne reafirma sprijinul ferm pentru Organizație, care reprezintă cadrul universal în care statele pot coopera și îndeplini aspirațiile Cartei ONU. Sub auspiciile acestei ocazii, ne amintim, de asemenea, de remarcabilul diplomat și om de stat român Nicolae Titulescu, care a fost de două ori Președintele Adunării Societății Națiunilor - în 1930 și 1931. Moștenirea sa pentru sistemul multilateral și pentru tradiția României în diplomația multilaterală este foarte apreciată și a fost o sursă de inspirație pentru multe generații de diplomați.

România va continua să respecte valorile și principiile Cartei ONU, cu scopul de a clădi viitorul pe care îl dorim pentru generațiile viitoare și ordinea internațională bazată pe norme. În acest sens, susținem pe deplin „Declarația privind celebrarea celei de a 75-a aniversări a Națiunilor Unite”.

Vă mulțumesc pentru atenție!