Astăzi, 1 decembrie, uitați cu toții de campania electorală, uitați pentru o zi de pandemie și simțiți românește. Indiferent de zona în care locuim, indiferent de opțiunile religioase, sau politice, cu toții suntem, înainte de toate, români.

Ziua națională a României a fost, între anii 1866-1947, ziua de 10 mai, în perioada monarhiei, apoi, între anii 1948-1989, a fost desemnată ziua de 23 august, dată la care comuniștii proslăveau întoarcerea armelor împotriva fasciștilor.

Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a este prevăzută în Constituția României din 1991.

Semnificația datei de 1 Decembrie

1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal din istoria României, dată la care Marea Adunare de la Alba - Iulia votează unirea Transilvaniei cu România, cerându-se totodată un singur stat naţional. 

Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat o rezoluţie în care este atestată unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România. La 1 decembrie 1918, politicianul Vasile Godiş a citit rezoluţia Unirii:

Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.

Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918 de cãtre regele Ferdinand, fiind votatã de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919.

Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 decembrie 1918

I. Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.

II. Adunarea Națională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Națională proclamă următoarele:

  • Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc;
  • Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat;
  • Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieții publice. Votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, județe ori parlament;
  • Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omenești;
  • Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăților, în special a proprietăților mari. În baza acestei conscrieri, desființând fidei-comisele și în temeiul dreptului de a micșora după trebuință latifundiile, i se va face posibil țăranului să-și creeze o proprietate (arător, pășune, pădure) cel puțin atât cât să poată munci el și familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potențarea producțiunii;
  • Muncitorimei industriale i se asigură aceleași drepturi și avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

IV. Adunarea Națională dă expresie dorinței sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea națiunilor libere în așa chip, ca dreptatea și libertatea să fie asigurate pentru toate națiunile mari și mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaționale.

V. Românii adunați în această Adunare Națională salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul Monarhiei austro-ungare și uniți cu țara mamă România.

VI. Adunarea Națională salută cu iubire și entuziasm liberarea națiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume națiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă și ruteană și hotărăște ca acest salut al său să se aducă la cunoștința tuturor acelor națiuni.

VII. Adunarea Națională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea și unitatea națiunii române.

VIII. Adunarea Națională dă expresiune mulțumirei și admirațiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui dușman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizațiunea de ghiarele barbariei.

IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor națiunei române din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, Adunarea Națională hotărăște instituirea unui Mare Sfat Național Român, care va avea toată îndreptățirea să reprezinte națiunea română oricând și pretutindeni față de toate națiunile lumii și să ia toate dispozițiunile pe care le va afla necesare în interesul națiunii.

Pentru cei care, poate, l-au uitat, acesta este imnul național, parcă mai actual ca niciodată: "DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE!"    

      Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

      În care te-adânciră barbarii de tirani!

      Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte,

      La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

 

      Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

      Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

      Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

      Triumfător în lupte, un nume de Traian!

 

      Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,

      Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

      Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,

      Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

 

      Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,

      Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,

      Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,

      "Viaţa-n libertate ori moarte!" strigă toţi.

 

      Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

      Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!

      Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,

      Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

 

      O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

      Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,

      Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,

      În astfel de pericul s-ar face vânzători!

 

      De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,

      Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

      Când patria sau mama, cu inima duioasă,

      Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

 

      N-ajunse iataganul barbarei semilune,

      A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;

      Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

      Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

 

      N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

      Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;

      Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

      Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

 

      Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

      Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!

      Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată

      Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

 

      Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,

      Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.

      Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

      Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost'pământ!

Istoria imnului național

Conform presidency.ro, "versurile imnului naţional aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848.

Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică.

Poemul "Un răsunet" al lui Andrei Mureşanu, redactat şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în câteva zile, deoarece îl aflăm cântat pentru prima oară pe data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea (în Ţara Românească Revoluţia a izbucnit pe 11 iunie). Poemul va deveni imn sub titlul "Deşteaptă-te, române!", câştigându-şi instantaneu gloria recunoscută datorită mesajului energic şi mobilizator pe care-l conţine. Începând din 1848, "Deşteaptă-te, române!" a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curajul în timpul momentelor cruciale, în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), cât şi în cel al primului şi celui de-al doilea Război Mondial.

Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, "Deşteaptă-te, române!", ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare.

Pe 22 Decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, sub formidabila presiune a manifestanţilor".