În ultimele 24 de ore, încă 110 unități de învățământ au fost trecute în scenariul roșu, potrivit buletinului zilnic transmis de Ministerul Educației.

Astfel, în total există 1.040 de școli, licee și grădinițe care își desfășoară activitatea didactică exclusiv online.

De asemenea, ministerul mai informează că, în prezent, 11.381 de unități de învățământ se află în scenariul verde, în timp ce 5.235 sunt în scenariul galben.

“Prin urmare, astăzi, 16 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

–  11.381 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

– 5.235 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 1.040 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.”, se arată în buletinul zilnic emis de Ministerul Educației.

Din numărul total de 1.040 de unități de învățământ, 291 se află în scenariul roșu din cauza infectărilor cu COVID-19, în timp ce elevii de la 749 școli învață exclusiv online din cauza incidenței cazurilor de COVID-19 din localitatea în care se află sau din cauza necesității lucrărilor de reabilitare.

În funcție de situația epidemiologică evaluată de Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) și Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), consiliile de administrație ale fiecărei unități școlare adoptă schimbarea scenariilor.

Totodată, cele trei scenarii sunt stabilite după criteriul ratei incidenței de cazuri de COVID-19 din ultimele 14 zile, raportat la mia de locuitori, conform ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020.