La Complexul Sportiv Studențesc Tei a fost relansat proiectul MTS, “Atelierul cu Vise”, proiect dedicat reintegrării în societate a persoanelor cu dizabilități prin sport.

La eveniment au participat Radu Lebădă – subsecretar de stat MTS, Filip Gheorghi – consilier al ministrului Tineretului și Sportului Ionuț Stroe, Anca Ionescu – consilier în cadrul cabinetului Secretarului de Stat Andra Costache și colaboratori ai proiectului, Georgeta Bucur – președinte Asociația Down Plus București, Paul Bordaș – Casa de Cultură a Studenților București, Claudia Hornet, reprezentant revista “Sport in România” și Florin Matei, Secretar General al Federației Române de Rugby.

“Este un proiect de suflet care a prins contur la sfârșitul anului 2017, un proiect inedit în cadrul ministerului, în cadrul căruia persoane cu diverse tipuri de dizabilități pot beneficia de sprijin și de integrare în societate, de opțiuni de petrecere a timpului liber, cu caracter cultural sau sportiv. Este pentru prima dată în acești ani când proiectul a primit finanțare din partea ministerului și doresc să îi mulțumesc domnului ministru Ionuț Stroe pentru implicarea și sprijinul pe care ni l-a acordat. Chiar dacă trăim aceste vremuri dificile în care interacțiunea față în față este destul de limitată, am încercat să organizăm cât mai multe ateliere și workshop-uri online, să oferim tot sprijinul persoanelor cu dizabilități. Mă bucur că am identificat noi pârghii de dezvoltare a activității noastre prin DJST-uri și Casele de Cultură, mai mult, zilele trecute, s-a înființat și Filiala Atelierul cu Vise Constanța. Este foarte important să ne aliniem la noile politici europene privind persoanele cu dizabilități și să fim activi în a oferi sprijin tuturor celor care au nevoie”, a declarat Elena Nicolau, managerul proiectului Atelierul cu Vise, consilier superior MTS.

Proiectul este sprijinit de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, având ca federații partenere, Federatia Romana de Lupte (FRL) și Federația Română de Rugby.

În cadrul acestui proiect s-au derulat un număr de 250 de activități vizând persoanele cu diverse tipuri de dizabilităti – locomotorii, sindrom DOWN, autism – activități care au venit în sprijinul beneficiarilor pentru a descoperi cum pot gestiona cât mai bine abilitățile pe care le au.