Ii, ţesături, podoabe, flori, oale, furci, opinci, ţuică, turtă dulce, lavandă, cruci şi jucării de lemn, linguri şi măşti se găsesc la Târgul de Sfinţii Petru şi Pavel, deschis la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” până duminică.

Încă de vineri, de la prânz, meşterii şi artizanii sosiţi de prin toate zonele ţării îşi aşezau creaţiile prin gospodăriile de la Muzeu.

Artizanii îşi fac timp să explice fiecărui musafir, client ori trecător cum şi-au pregătit bunătăţile sau creaţiile, aşa că oferă detalii şi poveşti oricui. Totul este să le ceri.

În curtea primei case, proaspăt spoite, Casa Jurilovca, o doamnă din Bucureşti îşi aşteaptă târgoveţii. A pus pe masă cruci, inimi, cai şi case, lăzi şi cutii. „Este lemn de brad. Îl ard şi îl curăţ. Fibra iese în evidenţă, apoi este tratat cu ulei vegetal şi se pictează în final cu acrilic”, povesteşte ea. „Suntem din Bucureşti, dar avem pasiuni”. 15 lei este o inimă de lemn pictată, iar o cruce cu flori de lavandă - 25 de lei.

Ţuică de pere de la Vălenii de Munte

De-a lungul aleilor, de o parte şi de alta se instalează artizanii, toţi îmbrăcaţi în cămăşi cu altiţă. Din Vălenii de Munte a venit Valerian Hagiu. A adus ţuică de pere şi de prune şi gutuie. O prepară bio, spune el.

E dublu distilată. Ce am aici e învechită. În decursul a trei ani a ajuns la culoarea asta”, se laudă gospodarul. Are o fermă de 15 hectare. Nu vinde încă peste hotare, dar pentru nunţi şi botezuri „se găseşte marfă”.

Domnul Hagiu face şi o prezentare a băuturilor, în ordinea în care se servesc: „La aperitiv - servim o ţuică. După-masă, ca să meargă digestia luăm un pic de palincă, dar şi o ţuică de prună grasă sau mure de pădure pentru doamne. Noi suntem din zonă de munte”. Produce 250 de litri o dată.

Are livadă şi acum are cuptor modern după ce a primit fonduri europene. „Numai inox, nemţesc, super. Înainte făceam focul cu lemne, acum nu mai poţi face la fel. Bagi tot lemne, dar temperatura este reglată de cuptor, are programator, cu motoare, ventilatoare. Înainte, când ajungea la 70 de grade, fructul nu mai avea vitaminele benefice, pe când acum totul rămâne în pere, în mere”, spune Valerian Hagiu. „Ia, uitaţi, ce mărgele are”, se laudă cu o sticlă de ţuică galben-miere pe care o zguduie hotărât.

Are diplomă de inginer agronom, mâinile îi sunt brăzdate de dungi negre. „Nu mă dau în lături de la muncă”, spune el arâtându-şi palmele.

Miere de Amorpha - 50 de lei kilogramul

Câteva case mai departe, satul din centrul Bucureştilor se animă. La Ion Bodnariu, apicultor, se gustă miere şi sucuri preparate din plante.

Apicultorul a venit la târg cu miere de salcâm, de floarea soarelui, de tei sau de coriandru (40 de lei kilogramul). Mierea de Amorpha, o curiozitate pentru vizitatori, poate fi cumpărată cu 50 de lei kilogramul. Ce este Amorpha?

Amorpha fruticoza este un arbust, creşte spontan pe malul Dunării şi este martor de poluare. Fiind scund, când se revarsă Dunărea îl inundă complet. Când se retrage, dacă se usucă, Dunărea e poluată. Iar când înfloreşte face un ciorchine rozaliu cu un parfum cu o remanenţă de trandafir”, explică apicultorul.

Fabrica de clăbuc

Cosmetice făcute în casă cu ingrediente organice pentru cea mai sensibilă piele, aşa îşi întâmpină clineţii doamna Mariana de la Madia Naturalis sau Fabrica de Clăbuc. Produsele pot fi testate.

Eu le fac. Lângă Bucureşti. Acest săpun este din lavandă. Toate săpunurile fac o spumă densă, cremoasă. Singura chestie benefică pe care a avut-o această perioadă a fost că li s-a spus oamenilor să se spele 20 de secunde pe mâini. De doi ani îi tot rog pe oameni să se joace cu spuma pentru că sunt nişte substanţe active în fiecare săpun cu rol de igienă, de dezinfectare, de hidratare, de regenerare...”, povesteşte proprietara.

Are pe tarabă săpunuri cu ulei extravirgin din frunze de dafin (bun şi pentru spălat părul), cu miere, gălbenele, dar şi lavandă şi cocos, ricin, lapte de capră şi cuişoare.

Vizitatorii vor afla cum să folosească benefic aceste produse şi primesc şi ponturi. Doamna Mariana ştie cum să-şi vândă marfa. Doamnelor le oferă cremă hidratantă cu flori de tiare, care poate fi folosită ca bază pentru machiaj. „Are extract de muşeţel organic, flori de tiare, ulei de măsline extravirgin (adus personal de antreprenoare de la o mănăstire din Grecia), ceară, cacao, ulei de cocos”.

Face puţine produse, dar bune. Dacă „apa de tradafir este un tonic extraordinar pentru pielea matură”, crema anticelulitică cu efect de slăbire de la Meda Naturalis intensifică fluxul sanguin.

Geamantan cu ii de 100 de ani la 750 de lei

Din Bucovina, de la Mănăstirea Humorului, o doamnă a adus un geamantan cu ii vechi. 750 de lei costă una aleasă la întâmplare. „E cusută pe marchizet. Are 100 de ani”, spune femeia. O clientă caută să vadă mai bine o cămaşă bărbătească lungă, cu flori roz. „În asta se doarme bine!”, asigură femeia, care poartă o ie cusută de propria-i mână.

Lavandă de la Cluj

Păpuşi cu lavandă, perne cu lavandă sunt rânduite la umbră de doi soţi veniţi de la Cluj. „Cât ţine mirosul?”, întreabă un client.

Peste un an”, vine răspunsul. „De patru ani am un sac cu lavandă care miroase. Din când în când trebuie mişcat, asta e problema. La o lună, la o săptămână, trebuie mişcat. E numai floare, nu-i frunză”, explică artizanul, care îi sfătuieşte pe clienţi să se uite cu atenţie ce cumpără şi de la cine pentru că mulţi nu vând doar floarea, ci pun cozi care diminuează parfumul. „Trei la 10 lei”, a fost târgul pentru săculeţii cu florile mov.

Staţi, nu-mi daţi, doar să miros”, spune bărbatul, care nu vrea să guste siropul de lavandă. Dar se înduplecă în final. „Noi suntem de la Cluj. La noi n-o fost pandemie. Frica îi mare”, spun cei doi, îndemnând clientul. „Nu trebuie să ne fie frică!”. Mai aflăm că proprietăţile lavandei sunt de calmare, scade tensiunea.

Furci de lux la 2.000 de lei

Bucureştenii pot cumpăra furci decorative, lucrate cu migală, adevărate opere de artă.

Cererea în căsătorie se făcea cu furca, nu cu inelul cu diamant ca în zilele de azi. Băiatul o lucra iarna şi în primăvară o cerea pe fată. Fata putea să primească furca sau să o refuze, să i-o dea înapoi. Sau, în cel mai rău caz, să i-o rupă. Asta însemna că nu mai are ce să caute la casa ei. Dacă i-o înapoia, ar mai fi rămas speranţa unei noi cereri. Dacă fata primea, urmau cele lumeşti, să se căsătorească. Dacă primea furca, ea se obliga să înceapă să coasă o batistă, care era oferită la nuntă mirelui şi era ţinută în familie până murea unul dintre ei. Atunci, era ruptă în două: cel care murea lua jumătate în mormânt. Cealaltă jumătate pleca cu al doilea când murea, ca cele două jumătăţi să se reîntâlnească şi să se unească dincolo. Fata lucra cu furca câtva timp, ca să se mândrească, după care folosea una obişnuită şi pe aceasta o punea la loc de cinste”, este povestea furcilor vândute la târg de un meşteşugar.

În zona Sibiului se făceau astfel de obiecte deosebite. „În rest, erau nişte beţe simple, ori colorate, ori pictate, puţin cioplite”, spune artizanul.

E multă muncă, dar şi satisfacţia e mare!”, declară artistul. În general, aceste fuse se vând mai mult pentru decor. „O săptămână lucrez la una, de dimineaţa până seara. Este lemn de nuc. Sunt cioplite şi pe o parte şi pe alta iar preţul este pe măsură: 2.000 de lei costă o furcă. Modelele după care mă inspir sunt vechi”, explică el.

Târgul este deschis în weekend de la ora 9.00 la 19.00. Duminică, la ora 9.00, va avea loc slujba religioasă de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel la Biserica Turea.