"E exact un moment de tip Sputnik. Americanii au fost surprinși când au auzit semnalul de la Sputnik. E la fel și cu vaccinul anti Covid. Rusia va fi acolo prima".

Afirmația îi aparține lui Kirill Dmitriev, șeful fondului suveran de sănătate sănătate din Rusia, în direct la CNN. El a făcut o paralelă, bineînțeles, cu momentul în care Rusia a trimis cu succes în spațiu primul satelit, Sputnik, în 1957.

Institutul Gamelya va produce acest vaccin împotriva coronavirusului, care ar urma să fie pus pe piață chiar în luna septembrie. Însă există mari temeri că acest vaccin nu a respectat întocmai toate fazele prevăzute de protocoale, în special în ceea ce privește testările, și s-a realizat la presiunea Kremlinului. În orice caz, India, Brazilia și Arabia Saudită s-au arătat interesate de achiziționarea acestui vaccin. 

"Sper cu adevărat că ruşii şi chinezii îşi testează vaccinurile înainte de a le administra", a declarat imnuologul american Anthony Fauci în timpul unei audieri în Congresul american. "Să afirmi că dispui de un vaccin gata de a fi distribuit înainte chiar de a-l testa este, după părerea mea, problematic, ca să nu spun mai mult", a adăugat el.