Președintele României a luat act de demisia lui Ludovic Orban din funcția de premier al României și l-a desemnat ca prim-ministru interimar pe ministrul Apărării, Nicolae-Ionel Ciucă, pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului, până la formarea noului guvern, informează un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Declarația lui Ludovic Orban survine în urma unei discuții avută astăzi cu președintele Iohannis.

“Trebuie demarate negocierile pentru formarea unui nou guvern. România are nevoie de un guvern responsabil, care să reprezinte voinţa cetăţenilor români care-şi doresc modernizarea României. Decizia mea de astăzi arată un lucru foarte clar: nu mă cramponez de funcţia de premier. Negocierile care vor urma trebuie să ducă la formare unui guvern de centru-dreapta. Îmi închei mandatul de premier după un an şi o lună, în care România s-a confruntat cu o perioadă extrem de dificilă. Am încercat să-mi fac datoria faţă de România şi plec din funcţia de premier cu conştiinţa datoriei împăcată. Tot ce a fost omeneşte posibil, am făcut... Obiectivul pe care îl am e să formez o majoritate parlamentară care să nu cuprindă PSD. Sper că vocea raţiunii va triumfa. Demisia mea vreau să arate un lucru limpede: nu mă cramponez de nicio funcţie. Pentru mine, interesul României e deaspura PNL. Am convigerea că negocierile vor duce la un guvern care să aibă capacitatea să ducă România înainte”, sunt câteva dintre declarațiile făcute de fostul șef al Guvernului.

Gestul premierului, de a-și depune mandatul, pare puțin ciudat, deoarece dacă ar fi fost vorba despre o demisie cauzată de rezultatul obținut de PNL în alegeri, Ludovic Orban ar fi trebuit să plece din fruntea partidului și nu a Guvernului.

Cel mai probabil, renunțarea la funcția de premier a lui Ludovic Orban este un prim pas în realizarea unei alianțe de centru-dreapta, demisia sa fiind insistent cerută de liderii USR-Plus.