Toate unitățile didactice din mediul preuniversitar din orașul Sibiu ar putea intra în scenariul roșu, adică exclusiv online, începând de luni.

Decizia Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sibiu vine după ce municipiul Sibiu a ajuns la rata incidenței de infectări cu COVID-19 de 2,99 la mia de locuitori, potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ, Constantin Dincă, citat de Edupedu.ro.

„Am avizat la nivel de inspectorat ca unitățile să treacă de luni în scenariul 3. Astăzi are loc ședința Comitetului de Urgență, care are decizia finală în aceste cazuri”, a precizat Dincă.

Amintim că în municipiul București, unitățile de învățământ au intrat în scenariul roșu încă de marți, după ce rata incidenței depășise 3 la mia de locuitori.

În cursul zilei de sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că în Capitală au fost înregistrate 708 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, iar data incidenței a ajuns la 3,35 la mia de locuitori.

De asemenea, Ministerul Educației a anunțat, vineri, că încă 99 de unități de învățământ au fost trecute în scenariul roșu. Astfel, la nivel național, elevii de la 2.500 de grădinițe, școli și licee învață exclusiv online.