Un nou tratament pentru pacienții cu diabet de tip 2 a fost introdus pe lista medicamentelor compensate. Tratamentul este disponibil în baza prescripției medicale, eliberate de medicul specialist.

Se estimează că în țara noastră peste două milioane de persoane suferă de diabet. Dintre aceștia, un număr de 823.280 sunt tratați prin Programul Național de Diabet Zaharat.

Președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Prof. Dr. Romulus Timar: “Peste jumătate dintre persoanele care trăiesc cu diabet de tip 2 nu prezintă un control eficient al afecțiunii, având risc de complicații; în medie, ei petrec mai mult de șapte ani cu un diabet insuficient controlat cu medicamente pe cale orală, înainte de a schimba tratamentul cu unul mai adecvat stadiului evolutiv al afecțiunii. De aceea, este foarte important ca pacienții români să aibă acces la soluții terapeutice inovative, care să le permită un bun control al bolii și implicit o calitate a vieții superioară.

Diabetul zaharat de tip 2 este o boală complexă, care apare atunci când organismul nu utilizează în mod corespunzător sau nu produce suficientă insulină. Rolul insulinei este de a regla concentrația de glucoză din sânge, iar în absența acesteia, glucoza s-ar acumula provocând leziuni la nivelul organelor vitale, cu repercusiuni grave asupra sănătății.

Președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Prof. Dr. Romulus Timar: “Să putem oferi pacienților medicamente inovative, cu administrare o dată pe săptămână, obținând control glicemic superior, reducerea greutății corporale și beneficii cardiovasculare dovedite, este un mare pas înainte în gestionarea acestei afecțiuni complexe.