Medicul Raed Arafat susţine că gripa sezonieră se va asocia cu COVID-19 şi va fi o perioadă dificilă pentru că persoanele vulnerabile pentru coronavirus sunt vulnerabile şi în cazul gripei. Astfel, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a recomandat vaccinarea antigripală.

Ne aşteptăm ca în luna octombrie să vedem efectele bineînţeles la reluarea mai multor activităţi: şcoală, revenirea la locul de muncă, la birouri, chiar dacă acolo sperăm să se respecte regulile, să se transmită mai puţin în zonele respective. Activităţile care s-au reluat recent, campania electorală, alegerile, toate astea înseamnă anumite riscuri care pot să ducă la o creştere a numărului cazurilor în luna octombrie. Se va asocia COVID-ul cu gripa sezonieră în aceeaşi perioadă şi o să avem o perioadă dificilă pentru că persoanele vulnerabile pentru COVID sunt vulnerabile inclusiv în cazul gripei sezoniere şi de aici sfatul pe care l-am dat şi îl repetăm, să se vaccineze împotriva gripei sezoniere”, a afirmat secretarul de stat într-o intervenţie la Antena 3.