Ministrul Educației și Cercetării (MEC), Monica Anisie, a solicitat Inspectoratului Școlar să înceapă o anchetă la o școală din localitatea Borșa, județul Maramureș, după ce au apărut imagini pe internet cu o profesoară care își lovea elevii.

„Astăzi am aflat de pe pagina de Facebook a lui Andy Popescu, dintr-o înregistrare video, că mai mulți elevi de la o școală din localitatea Borșa, județul Maramureș, au fost loviți de o profesoară. Am contactat personal atât inspectorul școlar general, cât și inspectorul școlar general adjunct ai inspectoratului școlar, solicitându-le ca luni dimineață să înceapă o anchetă la respectiva unitate de învățământ, iar la finalul acesteia, să întreprindă toate măsurile necesare impuse de lege”, a scris Monica Anisie, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Educației a afirmat că astfel de incidente o „întristează”, iar toată lumea ar trebui să aibă „toleranță zero la violența în școli”.

„Mă întristează să aflu despre astfel de incidente! Cu toții trebuie să reacționăm ferm și imediat, cu toleranță ZERO la violența în școli”, a declarat oficialul MEC.