Controalele efectuate de polițiști îmbrăcați în haine obișnuite, s-au lăsat, deocamdată, doar cu avertismente.

Polițiștii din Capitală acționează, pentru moment, cu vorba bună și duc muncă de lămurire, cu persoanele prinse că nu poartă mască în mijloacele de transport în comun, prin piețe, sau în spații închise, încercând să îi facă să înțeleagă riscurile la care se expun.

Într-un videoclip transmis de Poliția Capitalei, se poate observa cum civilii aflați în acțiuni de control la metrou procedează cu blândețe și atrag atenția celor prinși că nu poartă masca regulamentar, fără a-i amenda.

Nu este, însă, bine să riscați, mai ales că amenzile nu sunt de neglijat, putând ajunge și la 2.500 de lei.