VIDEO Traian Băsescu, activist de mediu: Pădurea Snagov, defrișată sistematic
acum 3 luni 30 nov. 2020
Actual
Fostul președinte a sesizat brusc faptul că de doi ani Pădurea Snagov dispare puțin câte puțin.
Detașat, parcă, de iureșul nevăzut al campaniei electorale, Traian Băsescu a început să sesizeze amănunte din viața cotidiană: ne dispar pădurile. Și nu orice fel de pădurice, din vârf de munte, ci ditamai pădurea de la Snagov, zona Izvorani, unde prețul per metrul pătrat, de teren, bate record după record.
“Crimă cu sânge rece!” scrie acuzator, pe Facebook, Traian Băsescu.
“Să nu credeţi că această crimă se petrece undeva în creierul munţilor, în locuri izolate, nevăzute de nimeni...Nu...Aceste imagini sunt de azi (ieri, nota red.), din Pădurea Snagov, în zona Izvorani, la câteva sute de metri de Centrul Olimpic. Şi este doar o mostră. Pădurea Snagov este sistematic defrişată, de mai bine de doi ani şi, se pare, chiar cu aprobarea celor responsabili”.
Mai bine mai târziu decât niciodată, așa că nu putem decât să îl felicităm pe fostul președinte pentru atitudinea civică de care dă dovadă din doi în patru ani, de obicei în campania electorală.
Comentariile la postarea lui Traian Băsescu, aproape 500 la număr, sunt, majoritatea, de-a dreptul răutăciaose. Iată câteva mostre:
Bogdan Stoica - Eu ți-am zis că dacă ai merge și treaz cu mașina ai vedea lucrurile pe lângă care treci. Dar tu nu și nu, gibii, gibii.
Gina Nechita - Mare noroc că s-a inventat Facebook ul, că avem unde vorbi !! Concret, Domnule Președinte, ați sunat la 112 ?
Bogdan Zăbavă - Lasă-ne domnule, că și pe vremea ta se tăia la fel și nu ai făcut nimic. Cu multă considerație!
Arafat respinge ideea unor „pașapoarte de vaccinare”: [...]Arafat respinge ideea unor „pașapoarte de vaccinare”: Asta clar va crea discriminări [...]
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, respinge ideea [...]
acum o lună 17 ian. 2021
Șofer cu permisul luat de câteva zile, prins de [...]Șofer cu permisul luat de câteva zile, prins de polițiști cu 122 km/h în localitate
Un tânăr din județul Galați, care a obținut permisul de numai câteva zile, [...]
acum o lună 17 ian. 2021
Prima persoană vaccinată din România a primit a doua [...]Prima persoană vaccinată din România a primit a doua doză de ser: Cu acest vaccin [...]
Administrarea celei de-a doua doze de vaccin a început deja pentru personalul [...]
acum o lună 17 ian. 2021
Infrastructura de apă și canal din județul Ilfov, [...]Infrastructura de apă și canal din județul Ilfov, modernizată cu peste 220 de milioane [...]
Comisia Europeană a aprobat o investiție de 222 de milioane de euro pentru modernizarea [...]
acum o lună 17 ian. 2021
VIDEO Bărbat arestat după ce a încercat să violeze o [...]VIDEO Bărbat arestat după ce a încercat să violeze o femeie în toaleta unui mall din [...]
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru tentativă de viol, după ce a încercat [...]
acum o lună 10 ian. 2021
Toate restaurantele, cafenelele și sălile cu jocuri de [...]Toate restaurantele, cafenelele și sălile cu jocuri de noroc din județul Ilfov se [...]
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis, duminică, închiderea [...]
acum 2 luni 4 ian. 2021